Deteriorare faţade exterioare - remedii şi prevenire

Renovarea și reabilitarea sunt concepte subordonate termenilor generici de întreținere și reparații ale construcțiilor. Lucrările de întreținere și reparații ale clădirilor trebuie bine planificate. Fiecare proiect reprezintă o nouă misiune, care trebuie abordată în mod individual. Pentru a putea realiza o reabilitare competentă și durabilă, se impun evaluări preliminare exhaustive. Trebuie făcute cercetări, de exemplu, cu privire la istoria clădirii, pentru a determina care au fost cauzele deteriorărilor survenite. Pentru a alege sistemele adecvate pentru lucrările de asanare și reabilitare sau, după caz, pentru a dezvolta soluții speciale, trebuie să fie determinat nivelul umidității și al sărurilor dăunătoare construcţiei.

Informații detaliate cu privire la abordarea corectă în proiectarea și aplicarea măsurilor de întreținere și reparații se găsesc în normele WTA. WTA este acronimul care corespunde în Germania Grupului de Lucru Tehnico-Științific pentru Întreținerea Clădirilor si Protejarea Monumentelor Istorice. Tehnicile de construcție tradiționale și materialele transformă proiectele de reabilitare și/sau renovare a clădirilor istorice într-o misiune delicată, care necesită nu doar experiență, ci și sensibilitate și materiale de construcție corespunzătoare.

Umiditatea este inamicul principal al construcțiilor, putându-le cauza cele mai mari daune. O creștere a coeficientului de umiditate din elementele de zidărie chiar și numai cu 1 % le afectează negativ proprietățile termoizolante cu cca 5 %. Există diferite mecanisme de absorbție a apei: În cazul umidității ascensionale capilare, aceasta este absorbită și urcă în pereți prin fenomenul de capilaritate. Acest fenomen se produce în special la nivelul fațadelor și în zone neetanșate, în contact cu solul. În cazul absorbției higroscopice a umidității, sărurile dăunătoare construcției preiau umiditatea, sub formă de vapori de apă, din atmosfera ambiantă. Dacă pe pereții exteriori ai unei construcții, în zonele aflate în contact cu solul, există apă supusă presiunii (hidrostatice), aceasta va pătrunde în materialele de construcție chiar și în absența efectului fenomenului de capilaritate. De asemenea, de la un anumit nivel al umidității relative a aerului, vaporii de apă condensează în structurile capilare suficient de mari.

Condensarea este fenomenul de precipitare a vaporilor de apă din atmosferă. Atunci când aerul cald intră în contact cu o suprafață a cărei temperatură este inferioară punctului de rouă, vaporii de apă se precipită pe această suprafață sub formă de apă elementară (picăturile de apă care apar pe ferestre iarna). Sărurile dăunătoare construcției pot să se dizolve în apa absorbită și să se infiltreze astfel în elementele construcției!

Având în vedere multiplele modalități prin care apa se poate infiltra în construcții, înaintea elaborării oricărui plan de reabilitare trebuie determinat nivelul de umiditate absorbită de toate elementele clădirii respective.

Sărurile dăunătoare cele mai frecvent întâlnite în construcții sunt clorurile, sulfații și nitrații. Elementul comun al tuturor sărurilor dăunătoare construcției este faptul că acestea cauzează prejudicii numai atunci când intră în contact cu apa. Fiind ușor solubile în apă, aceste săruri sunt transportate de umiditatea absorbită către suprafață, prin sistemul de capilaritate al materialelor de construcție. Odată ajunsă la suprafață, umiditatea se poate evapora din nou, iar sărurile dizolvate se pot transforma în cristale de sare.

Această transformare se asociază cu o creștere a volumului, iar expansiunea creează în sistemul de pori ai materialelor de construcție o presiune foarte ridicată de cristalizare (cu efect exploziv), ceea ce duce la distrugerea materialelor de construcție. Atunci când sărurile se cristalizează la suprafața materialelor de construcție, se formează așa-numitele eflorescenţe de săruri. Sărurile rămân puternic higroscopice, ceea ce înseamnă că atrag apa, se dizolvă ulterior din nou în aceasta și migrează astfel dizolvate în alte zone ale construcției, unde pot cauza noi daune.

Există diverse cauze pentru infiltrarea sărurilor dăunătoare construcției în zidărie, respectiv în tencuială. Un element esențial în elaborarea planului de asanare îl constituie, dincolo de constatarea și localizarea contaminării cu săruri dăunătoare, analiza infiltrațiilor de astfel de săruri. Prin măsurarea corespunzătoare, adaptată situației specifice, a nivelului de umezire și de încărcare cu săruri, se poate evalua gradul de deteriorare al clădirii. Conform normei WTA 4-5-99 „Evaluarea diagnosticării zidăriei”, tencuielile și zidăriile sunt clasificate în funcție de nivelul lor de încărcare cu săruri dăunătoare construcției. Această clasificare este elaborată ca instrument în procesul de luare a deciziilor cu privire la alegerea variantei de asanare și a sistemului de tencuieli. În secțiunea „Măsuri speciale” din acest set de norme sunt indicate măsuri de asanare și „măsuri auxiliare”, de exemplu sisteme pe bază de tencuieli de asanare.

Trebuie să se acorde o atenție deosebită fisurilor de pe fațadele tencuite. Atunci când se analizează o fațadă tencuită care prezintă fisuri, primul aspect investigat se referă la întrebarea dacă fisurile respective constituie un viciu al construcției. Nu orice fisură se consideră a fi, din punct de vedere al tehnicii constructive, un viciu. Trebuie să se facă distincția între fisurile apărute inițial în elementul de construcție tencuită și care se manifestă abia secundar prin fisurarea stratului de acoperire cu tencuială (fisuri ale construcțiilor) și, respectiv, fisurile care sunt prezente numai în stratul de acoperire cu tencuială (fisuri ale tencuielilor). În cazul anumitor tipuri de fisuri se vor lua în considerare ambele cauze.

Algele și ciupercile sunt prezente în natură sub forma unor organisme utile și sunt tolerate pe multe structuri constructive (de exemplu, pe asfalt, acoperișuri, beton etc.). Cu toate acestea, prezența acestora nu este de dorit pe fațade, iar în încăperi chiar dăunează sănătății. Sporii ciupercilor declanșează alergii. Premisele apariției și proliferării algelor sunt reprezentate de umiditate și de lumină. Aceste organisme se hrănesc cu carbon (C) și cu azot (N), elemente chimice pe care le preiau din atmosferă. Spre deosebire de alge, ciupercile nu au nevoie de lumină pentru a supraviețui, ci doar de umiditate și carbon din substanțe organice. Sporii ciupercilor și algele sunt transportate de vânt și pot să apară și să se manifeste la orice temperaturi. Totuși, astfel de microorganisme nu sunt rezistente la medii foarte alcaline (medii al căror pH este ridicat). Dacă algele constituie „doar” o problemă de ordin estetic, ciupercile și lichenii reprezintă un risc pentru fațade și pentru sănătate.